Dosar preliminar

Dosarul preliminar de solicitare Agrement Tehnic cuprinde următoarele elemente:

  • acordul producătorului,  în cazul în care agentul economic care comercializează produsul este altul decât producătorul (cu menţiunea: ESTE ABILITAT PENTRU A COMERCIALIZA PRODUSELE NOASTRE ÎN ROMÂNIA);
  • descrierea produsului;
    1. prezentarea materialelor utilizate prin indicarea standardului/mărcii de produs;
    2. prezentarea elementelor de construcţie la care se preconizează utilizarea produsului specificându-se reglementările tehnice româneşti ce trebuiesc respectate.
  • descrierea fluxului tehnologic de fabricaţie;
  • descrierea modului de punere în operă,  menţionându-se utilajele
  • măsurile de protecţia muncii, metodele şi aparatura de control a calităţii
  • planuri de ansamblu, de detaliu sau prospecte.
  • lista completă a utilizărilor anterioare (va cuprinde specificarea clară a locurilor unde produsul, procedeul sau echipamentul a fost utilizat în ţară sau străinătate, destinaţia avută, perioada de execuţie, precum şi datele necesare localizării lui-identitatea constructorului şi a beneficiarului.
  • documentele tehnice de referinţă:
    1. ansamblul proceselor verbale, interpretărilor şi deducţiilor prin care solicitantul înţelege să facă proba proprietăţilor declarate, care sunt demonstrabile şi elemente de convingere pentru acele proprietăţi care rămân subiect de apreciere.
    2. date rezultate din analizele efectuate asupra comportării în timp a produsului, în condiţii de exploatare;
    3. date referitoare la documentele tehnice existente (reglementări tehnice, caiete de sarcini);
    4. deduceri logice bazate pe observarea comportării în exploatare a lucrărilor realizate cu produse similare;
    5. rezultatele unor studii analitice şi calcule efectuate pe baza măsurătorilor experimentale;
    6. fişa tehnică a produsului sau standardul de firmă
  • rapoarte de încercare, ca urmare a experimentărilor efectuate în laborator/in situ de către institute acreditate pe eşantioane semnificative;
  • caiete de sarcini pentru fabricaţie şi/sau punere în operă impuse deţinătorilor de licenţe, precum şi modalităţile de control a aplicării lor.
  • durata de garanţie; durata de viata în exploatare.
  • condiţii  de aplicare; clasa de combustibilitate  şi clasa de periculozitate (la depozitare).
  • certificate privind sistemul calităţii, sau avize tehnice la zi obţinute în alte ţări sau reglementări tehnice naţionale în baza cărora produsul respectiv este fabricat şi utilizat în ţara de origine;
  • pentru produsele fabricate în România se va prezenta PROCESUL VERBAL DE OMOLOGARE INTERNĂ